Vara, furtuna are miros de melci.
De foarte mult timp nu am mai avut parte de o vară aşa furtunoasă. În privinţa asta, pot spune că natura e generoasă cu mine. Îmi place să-i privesc spectacolul (mai e şi intrare liberă!) jucat mereu pe aceeaşi scenă – Cerul. Scena asta a teatrului ceresc e podeaua pe care tot se iubesc norii, fac dragoste (cum îi ziceam şi oanei - alt suflet îndrăgostit de nori) şi iscă furtuni, se sărută cu fulgere şi îşi soptesc iubirea prin tunete. Răvăşesc cearşaful albastru al cerului şi transpiră cu stropi de ploaie, ca după o noapte plină de amor…
Vă las. Mă duc să fac bărcuţe din cerceluşi lungi şi verzi, să le privesc cum plutesc uşor în pârâiaşele de ploaie de pe stradă şi se opresc în golfuri mici de băltoacă…
Azi şi eu miros a melc. Sunt melcul care-şi aşteaptă cuminte furtuna…
breathtaking.
Multumesc, domnule ‘man’, pentru aceasta scurta apreciere :) Poate intr-o buna zi ploioasa va voi arata cum se ‘confectioneaza’ aceste plutitoare simpatice…