În locul mării vedeam acum doar pământ de umplutură şi blocuri înalte. Erau ca nişte vestigii jalnice ale unei încercări abandonate de a construi un oraş aerian. Mi se părea că seamănă cu nişte copii care îşi aşteaptă tatăl să se întoarcă acasă.
.
Primăvara aceea nu-mi lăsase nici o amintire plăcută, poate şi pentru faptul că începuse să mi se destrame căsnicia. Ea nu se mai întorsese acasă de patru zile, laptele se stricase în frigider şi mirosea, motanul era în permanenţă lihnit. Periuţa ei de dinţi se uscase ca o fosilă, lângă chiuvetă. Soarele de primăvară reuşea totuşi să-şi strecoare razele în atmosfera asta. Măcar el străluceşte pentru toată lumea.
Era exact cum spunea ea: un sfârşit de drum amânat la nesfârşit.
.
Noi oamenii putem să rătăcim după bunul plac pe tărâmurile întâmplării, ca nişte seminţe purtate pe aripile vântului de primăvară.
În acelaşi timp însă, putem susţine că nimic nu este întâmplător. Ce s-a întâmplat deja e cert că s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat încă e cert că nu s-a întâmplat. Altfel spus, noi avem o existenţă efemeră prinsă între „totul” din urma noastră şi „nimicul” dinaintea ochilor. Nu e loc nici de întâmplare, nici de posibilitate.
În realitate, cele două puncte de vedere nu sunt diametral opuse, ci mai degrabă (ca în aproape toate opoziţiile) seamănă cu două nume diferite ale aceluiaşi fel de mâncare.
.
Oamenii încep să îmbătrânească e foarte, foarte timpuriu. Bătrâneţea li se răspândeşte încet-încet în trup ca o pată care nu mai iese.
.
S-a lăsat tăcerea pentru un timp, atâta timp cât i-ar fi trebuit unei pietricele aruncate într-o fântână să ajungă la fund.
Mă gândesc că în viaţă suntem mereu puşi la încercare. A te enerva înseamnă a pierde.
Afară se lăsa întunericul începutului de toamnă. Jos de tot se vedeau luminiţele galbene ale oraşului, scânteind până departe. Aşa, de la înălţime, păreau că aşteaptă să fie strivite sub tălpile cuiva.
.
Lumina palidă a becului semăna cu polenul purtat de vânt.
.
Era o canapea veche, dinainte de război, dar foarte confortabilă. Nici prea moale, nici prea tare şi mirosind ca palma unei mâini.
.
În cameră mirosea a timp care trage să moară.
.
Razele soarelui de dimineaţă pătrundeau prin fereastra trenului şi-i învăluiau obrajii în lumină. O molie venită de cine ştie de unde plutea prin aer ca o bucăţică de hîrtie. S-a aşezat o clipă pe pieptul ei apoi şi-a luat din nou zborul. Ea a părut dintr-o dată uşor mai îmbătrânită.
.
Întunericul mi se furişa în urechi ca un ulei.
.
Timpul murise şi peste el se aşternuseră troiene de zăpadă.
.
În cameră s-a simţit intrînd aerul rece, nu ca un vânt, ci ca o pânză îngheţată.
(În căutarea oii fantastice – Haruki Murakami)
Ah, ce mi-ai servit-o Trestie, tanjeam de mult. Cateva din citatele tale sunt si ale mele :).
Suna cunoscut?..
Mintea imi era goala. Cand inchideam ochii, puteam sa aud sute de pitici maturandu-mi de zor prin cap. Nu termianu niciodata, pentru ca nu le venise ideea sa foloseasca un faras (am mai spus-o dar mi se potriveste atat de bine)
Undeva, in departare, se auzea cineva cantand la pian.Suna de parca ar fi incercat sa coboare pe o scara rulanta care urca. Pe un stalp de tensiune stateau trei porumbei grasi si cantaufara nici un sens. Sau poate ca, dimpotriva, cantau ceva cu sens. Poate ca-i dureau bataturile si de asta cantau. Poate ca, din perspectiva lor, eu eram cel lipsit de sens.
Conductorul avea o figura atat de inexpresiva incat ar fi putut foarte bine jefui o banca fara sa fie nevoie sa-si puna o masca.
oh, daaaaa! suna foarte cunoscut :)
Da din scriitoarea trestie cand mai gasim un citat? :)
Check out oitele astea trei fantastice :) (plus cantareatza): http://youtube.com/watch?v=MXtRTCLIkhM
“„totul” din urma noastră şi „nimicul” dinaintea ochilor” ?? – cheesy (yuck), putin romantism german deznadajduit, (Schopy & Heidi) si a drop of Ionesco. Gotterdammerung vineeeEEEeeee! :))
Some life, please?? Think Saramago. Think Dostoievski!
da, think think da si feel murakami, un pic macar. :)
verbiaj, trestia e in somaj, au concediat-o astia de la departamentul “Zambete-n piuneze”. Mai lucra si cu juma de norma la firma ‘Scrieri pentru toti’(SPT).
In curand cred ca va da anunt in ziar: “pierdut inspiratie. Rog cine o gaseste sa o duca la fiare vechi sau reciclare. Caut alta inspiratie care sa aiba urmatoarea calitate: sa ma inspire si nu sa ma expire.”
Think twice and speak once.
Murakami – mi-a dat somn electrizat 2 nopti dupa ce l-am inceput. Ma nierva teribil, parea plat si insipid, dar e clar ca ascunde multe surprize, poate cam indescifrabile pentur europeanul nefamiliarizat cu cultura si mitologia japoneza. Yume, poate te rog de niste explicatii, apropo.
Trestie, mai da o raita pe la Plafarul lui Aky ;). Sigur se gaseste vreun leac pentru tine.
Auch. Simt o usoara furnicatura – tocmai am fost incadrat intr-un cliseu : europeanul increzut care crede ca are cunostinte solide despre Japonia, pentru ca a citit Shogun, a vazut Ultimul Samurai si urmareste seriale Manga.
Acum o sa stau incruntat si o sa ma simt najpa sub poarta Rashomon, langa cersetori si banditi.
Mai tarziu, ies la un sake cu Kenshin :) .
Era auto-referinta partea cu euroopeanul, si oricum nu mi-as permite sa jignesc. Dar ti-l recomand pe Murakami, alaturi de Trestie.
e mijto compunerea imi place
dragutza comp imi place as vrea sa fac si eu una la fel :-D