~~ „…nu e încă istorie” ~~


Ideea de a posta articolele cretine scrise de prm-isti imbecili (am facut un pleonasm??!) mi-a venit dupa ce am citit articolul semnat de Andrei Cornea aparut in Revista 22 de saptamana 1-7 ianuarie:

Comunismul nu e inca istorie (ANDREI CORNEA)

Asaltul brun-rosu (sau, daca se vrea, pentru adaptare nationala, verde-rosu) executat de C.V. Tudor si pretorienii lui asupra invitatilor din partea societatii civile (H.-R. Patapievici, G. Liiceanu, A. Plesu etc.), dar si încercarea lor de a bloca discursul presedintelui Basescu, care condamna de la tribuna parlamentului comunismul ca pe un „regim ilegitim si criminal”, a fost, fara umbra de îndoiala, un act huliganic. Dar, dupa parerea mea, efectul nedorit de autorul sau este, sub un anume aspect, pozitiv. Voi încerca sa explic acest paradox.

Daca discursul presedintelui ar fi fost citit înaintea unei sali calme, daca el ar fi fost uneori întrerupt de aplauze sau chiar ovatii, pentru o mare parte a publicului, mai ales tanar, el ar fi fost un „noneveniment”. Pentru oamenii învatati sa acorde atentie politicii numai atunci cand produce scandal, numai un circ mediatic putea sa le atraga atentia ca o condamnare oficiala a comunismului e un eveniment asupra caruia se cere a se reflecta. Obsedat de conul de umbra în care se afla în ultimul timp din pricina lui G. Becali, C.V. Tudor a dorit sa devina subiectul principal al televiziunilor si presei (nationale si internationale). A reusit, dar nu si-a dat seama ca tocmai obiectul batjocurii sale va deveni cu atat mai mult subiect de presa. El a conferit o vizibilitate exceptionala Raportului, dar, mai ales, i-a demonstrat fara sa vrea actualitatea sa fundamentala.

Caci multe dintre acuzatiile la adresa comunismului formulate în Raport si-au gasit brusc confirmarea în comportamentul banditesc al lui C.V. Tudor si al oamenilor sai. Ura pentru libertate, pentru civilitate, proferarea de injurii si amenintari, impulsul irepresibil de a suprima orice opozitie, orice disidenta, disponibilitatea de a recurge la violenta fizica pentru a solutiona o disputa – toate aceste acte, care demonstreaza caracterul totalitar al PRM, au fost întotdeauna mijloacele de actiune ale PCR si ale partidelor comuniste cand acestea s-au aflat la putere. Nici nu mai era nevoie ca C.V.T. sa-si marturiseasca admiratia pentru N. Ceausescu, pentru ca sa fim convinsi ca modul de a gandi al „tribunului” este bolsevic. Cat despre metode, dupa amenintarea ca îl va arunca de la balconul parlamentului pe Patapievici, le-am vazut. Si le-au vazut multi altii, care n-au cunoscut pe viu comunismul si care acum au la ce reflecta. Mostenirea e clara, nu în teorii, ci în actiuni si fapte. Iar cei care si-au închipuit ca azi comunismul e revolut au de ce sa-si revada opiniile.

Pe de alta parte, s-a vazut ca Raportul – asa lipsit cum e el de urmari practice imediate – produce turbare unora cand îl aud pronuntat. E ca o hartie de turnesol care îi face brusc pe unii sa se înroseasca, de pilda pe cei din PSD. Faptul ca N. Vacaroiu nu a facut nimic pentru a pastra ordinea în sala de sedinte, desi avea aceasta posibilitate legala, împrejurarea ca un sofist de doi bani ca Victor Ponta s-a silit apoi într-o emisiune TV sa fie „echidistant” între Vadim si Patapievici, beneficiind de bonomia nemeritata a liberalului Adrian Cioroianu si de judecatile ridicole ale pesedistului Alin Teodorescu, a aratat înca o data cat de necesar a fost Raportul: am aflat ca PSD e înca un partid postcomunist si nu a devenit un partid social-democrat. Prinsi în aceasta complicitate jenanta cu PRM-ul în care s-au asezat, pesedistii au uitat ca printre marile victime ale comunismului – consemnate în Raport – au fost si numerosi social-democrati. Scandalul din parlament a fost binevenit si din acest punct de vedere, ca sa stim ca, din pacate, mai e destul pana sa avem o stanga democratica în Romania, capabila sa vada în comunism un inamic ireductibil, si nu un stramos inavuabil.

Daca Raportul trecea lin, ne-am fi gandit ca e aproape inutil, deoarece fie suntem prea buni, fie prea nesimtiti pentru a mai reactiona. Am fi fost în pericol sa cadem în complezenta si nepasare. Scandalul mizerabil provocat de Vadim a fost, într-un fel, ca o goarna ce a sunat desteptarea: comunismul nu e inca istorie. Atentie!

*

dar si comentariul lui Traian Ungureanu aparut pe 29 decembrie in ziarul Cotidianul :

UE si viitorul stravechi (de Traian Ungureanu)

Informatia ne-a fost confirmata de trei fosti ofiteri de Securitate patrioti: Liriceanu, Plesuta si Parastasievici. Romani adevarati! Nu ne temem de justitie. „Romania Mare“ a citat acelasi fel de surse si n-a patit nimic.

Prezentul trece spre viitor, sub supravegherea trecutului. Insa acelasi cocteil temporal poate da dizolvantul care topeste moravuri vechi sau, dimpotriva, cleiul care impreuneaza viciul si sansa. Romanii, cu stiinta lor rafinata de a prelungi clandestin formele decazute ale istoriei, sint cea mai buna dovada.

Astfel, inlesnirea cu care Vadim Tudor a inchis Parlamentul, pe durata prezentarii Raportului Tismaneanu, nu e un fapt al prezentului, ci o forma robusta de trecut toxic.

Criza neintrerupta de nebunie autoritara a lui Vadim a fost fondata, demult, in timpul mineriadelor. Atunci, sub ingrijirea unui aparat de stat educat de comunism, a fost lansata practica violentei politice. Ea a impus cu duritate imunitatea juridica si etica a unei clase vechi, decisa sa invie monstruos.

In acest punct, trebuie sa facem diferenta dintre momentul fondator si parada epileptica a lui Vadim, la vederea comunismului incatusat intre copertele Raportului Tismaneanu. Mineriadele de masa, stradale, au deschis, printre multimi cu capul spart, calea pe care a inaintat, economic, politic si mediatic, noua clasa privilegiata, pina la dezechilibrul nemasurat de astazi.

Restul a mers de la sine. Anticomunismul a fost lasat la deshidratare. Numai in momentul in care el a luat, pe neasteptate, forma unui Raport nimicitor, a fost slobozit Vadim, printr-o simpla incuviintare din cap a omului de stat in stat Vacaroiu si a infinit anexabilului Olteanu.

Diferenta nu trebuie sa ne scape: Vadim e un imigrant intern, capsunarul oligarhiei, omul treburilor murdare, de care protipendada nu se mai atinge, in marea ei subtirime de gust. Sluga si mercenar, Vadim pare neinsemnat. Nu e deloc asa. Vadim merita atentia cuvenita unui parazit staruitor.

Puterea acestui mascarici martial vine tocmai din rationamentul lenes pe care il repetam dupa fiecare nou record de vandalism: Vadim e Vadim, n-ai ce-i face! La fel de indolent e calculul in care Vadim e o variabila tolerabila, dupa regulile si ricoseurile biliardului politic local.

Astfel, Vadim a fost, rind pe rind, tocmai bun pentru a contracara fuga electoratului spre Iliescu si, mai nou, ceva de micsorat si blocat prin ascensiunea lui Becali. Lipsite de logica, aceste calcule sint, de fapt, alibiul permanent al lui Vadim. In plus, ideea dupa care liderul PRM se sprijina legitim, pe milioane de voturi, e complet laterala.

Dupa acest argument, ar trebui sa fim guvernati de partidul care promite 10.000 de euro de locuitor, bani in mina. Problema Vadim e grava si nu poate fi scuzata de calcule sau de obisnuinta de a trai necivilizat.

Cu parere de rau pentru birocratia de la Bruxelles, de la 1 ianuarie, Vadim devine problema ei. Prin urmare: in cite state membre ale UE e ingaduita aparitia unui ziar care cerceteaza preputul evreilor? Dar insultele scabroase la adresa lui H.-R. Patapievici? Merita ei asta pentru ca au intrat in jocul politic? Daca spuneti da, ati si renuntat la viata publica, altfel decit o aproba Vadim. Asta interzice „Romania Mare“.

E sarcina Uniunii Europene sa ne lamureasca: admite un personaj cu drept universal la injurie si calomnie? Cit de curind ne va arata UE daca va incuraja mitinguri anti-Vadim, la Viena sau Paris, dupa modelul pe care l-a binecuvintat, in cazurile Haider si Le Pen? UE trebuie sa ne spuna pe scurt: va ataca sau nu persoana juridica a ciumei? Sau va pretexta dreptul la libera exprimare si va prelua

moftargumentul dupa care mascarile din „Romania Mare“ nu sint semnate de Vadim care nu se amesteca in politica editoriala a revistei, bla, bla, bla? Adevarat, noi ar fi trebuit sa curatam locul. N-am reusit.

Totusi, detinem informatii sigure. Stie UE ca Vadim (rrom metodist, nume adevarat – Vadassy) e impotent? In 1987, seara, el a fost vazut acuplindu-se cu un calorifer. Pe atunci, asemenea instalatii erau reci ca gheata. De acolo i s-a si tras bietului om. Informatia ne-a fost confirmata de trei fosti ofiteri de Securitate patrioti: Liriceanu, Plesuta si Parastasievici.

Romani adevarati! Nu ne temem de justitie. „Romania Mare“ a citat acelasi fel de surse si n-a patit nimic.

In sfirsit, daca va gasi ca onoarea lui Vadim e intinata, UE poate recurge la clauza de salvgardare. Mai bine asa decit prada unui viitor stravechi.

Anunțuri

0 Responses to “~~ „…nu e încă istorie” ~~”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: