ce face un creion când îşi întâlneşte hârtia


sa403159.jpg

*

în albastrul oceanului meu de sus se alergau doi corbi. unul dintre ei cedează supărat, înţepând văzduhul cu strigătul lui. se întoarce apoi brusc şi zboară în direcţie opusă, pierzându-se printre brazi. celălalt îşi continuă zborul şi nu întoarce nici măcar o aripă.

înceţoşată, îi privesc zborul în jos… apoi revăd liniile negre ce le-au lăsat pe cer. un cer atât de albastru. fără de nor.

*

scriu gânduri cum n-am mai scris vreodată – aşezată între brebenei. cosaşii nu s-au trezit încă, iar un gând de-al meu se apucă să sară de pe hartie. nu mai apuc să-l prind şi atunci îl privesc şi-l citesc: „dacă aceşti brebenei de un albastru minunat, aceşti brebenei uimitor de mulţi, m-ar întreaba ce scriu, eu ce să le răspund? că scriu despre tine? că şi atunci când nu scriu despre tine, tu eşti între rândurile mele? oare ei te cunosc? sunt prea tineri şi mândri ca să asculte de alţii, dar norii ăştia care ne privesc de sus sunt nori-şireţi (şireturi?) şi aleargă neîncetat. cred că până şi florile astea mândre te ştiu din auzite… se răzbună norii şi ne pârăsc.”

*

 vin dintr-un loc plin de maşini, unde sunt mai mereu înconjurată de o mulţime… o mulţime vidă.

numai munţii pot să-mi primească aceste gânduri nebune, de oraş, şi să le prefacă-n zâmbet şi linişte.

*

 privesc cum trece grăbit un bondar-elicopter. oare aici, în pustiul muntelui, s-a născut strălucita invenţie a inginerilor?

 *

 scriu întinsă pe iarba uscată, masa mea de scris e acum doar o câmpie de paie, iar hârtia ruptă la repezeală din agendă începe să vorbească… pesemne că paiul şi hârtia se cunosc, poate s-au şi iubit… cândva, demult. pe când erau verzi…

*

ce deliciu trebuie să fie acest câmp violet pentru bondarul-elicopter!

*

 de ce să zbor? de ce să vreau sa fiu pasăre? de ce să trăiesc printre nori?

e atât de bine aici, pe acest pământ! am privilegiul de a putea privi oricând cerul… atât de albastru, atât de schimbător, atât de sus… oare el ştie cât e de frumos?

*

 şi gândurile tac. dacă le laşi să tacă. Ssstt! vorbeşte mai încet!

Anunțuri

1 Response to “ce face un creion când îşi întâlneşte hârtia”


  1. 1 adel Ianuarie 10, 2008 la 1:07 am

    o iubeste pana moare


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: