descoperind izvorul lacrimilor…


c476.jpg

Când izgonit din cuibul veşniciei

întâiul om

trecea uimit şi-ngândurat prin codri ori pe câmpuri,

îl chinuiau mustrându-l

lumina, zarea, norii – şi din orice floare

îl săgeta c-o amintire paradisul –­

Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

Odată, istovit de-albastrul prea senin

al primăverii,

cu suflet de copil întâiul om

căzu cu faţa-n pulberea pământului:

„Stăpâne, ia-mi vederea,

ori dacă-ţi stă-n putinţă împăinjeneşte-mi ochii

c-un giulgiu,

să nu mai văd

nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,

căci, vezi – lumina lor mă doare”.

Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare

îi dete – lacrimile.

(Lucian Blaga)

Anunțuri

0 Responses to “descoperind izvorul lacrimilor…”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: