căldura căldurii noastre


Iubim căldura artificială c-un fel de poftă de iarnă permanentă ce-o vrem în suflete.

Ne place să ne pierdem privirea (într-o contemplaţie admirativă?!) printre elemenţii tuturor caloriferelor ce ne ies în cale şi zac lasciv pe un perete.

Ştim că nu pot să încălzească decât o cameră, ştim că dacă le atingem o să ne frigem palmele şi mai ştim că atunci când vom ieşi afară o să ne fie mai frig decât frigul din noi.

Şi totuşi, iubim iarna, chiar dacă spunem că aşteptăm primăvara.

De ce?…

Căldura asta naturală care pentru unii apare foarte rar şi poate o singură dată în viaţă, căldura asta venită de Sus (ca să ţină cald căldurii noastre), ne sperie îngrozitor.

Avem o frică de un bine trecător, o teamă ce ne-a ajuns până la oase, ca un reumatism vechi şi netratat, transmis din generaţii. Şi reumatismul ce ne macină şi pe care-l gustăm cu o plăcere sadică şi nebună, încă de tineri, ne-a îmbătrânit şi iată-ne fără riduri de prea puţină viaţă ce trăim.

căldura potrivită nici nu arde şi nici nu sufocă. vei simţi că e ca a ta doar atunci când vei vedea şi „soarele”…

img_6705.jpg

Anunțuri

2 Responses to “căldura căldurii noastre”


  1. 1 man Mai 5, 2007 la 10:23 pm

    ca sa instaurezi (stiintifico-fantastic vorbind) aceste concepte de „reorientare permanenta catre self-caldurica”, „teama de Caldura de sus, naturala-si-slava-Domnului-fara-conservanti” e clar ca nu ai avut o minte… calaie. ai avut mai mult decat ochi, fiindca cercurile astea doua puse simetric fata de dunga nasului nu pot detecta caldura, frigul, frigurile, frisoanele, febrele si racelile lumii.

    J.-L. Barrault credea ca „vedem cu pieptul”… o varianta preferabila – a se tine cont de avantajul ca nu e nevoie de ochelari, de spalat lentile, de purtat in toc. in plus, a se tine cont ca exista orbi fara ochi, dar orbi fara inime, mai rar. (sau or fi sinonime?)

    de ce mai sunt cate unii care iubesc iarna? fiindca vor pretexte anotimpice pentru a se lasa imbratisati.

    ai zice ca omul e unul care sta la propria lui usa toata viata, ca sa nu il mai ploua lumea…

  2. 2 Vlad Mai 6, 2007 la 11:37 am

    Ciudat, eu aveam convingerea că e peste tot căldura naturală. În timp ce noi am prefera să tânjim etern după primăvară lângă calorifer, căldura vine repede şi ne prăjeşte pe toţi, fără excepţie, domnule, de umblăm negri şi carbonizaţi şi fumegânzi pe stradă. Rareori mai vezi câte unul nepârlit, într-o stare de reverie pe care încercăm uneori şi noi să ne-o imaginăm.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: