Desigur, are gust de…


        << Cea mai mare tortură pentru ea erau mesele zilnice. Nu numai din pricina că trebuia să fie gata la timp: nu, trebuia să fie perfecte, trebuia să-i pregătească exact ce avea el chef să mănânce, fără să-i cunoască dinainte preferinţele. Dacă îl întreba uneori, ceremonie inutilă, ca atîtea altele, a ritualului domestic, el nici măcar nu catadicsea să-şi ridice privirea de pe ziar şi răspundea: „Orice”. O spunea cu toată sinceritatea, în felul său amabil, pentru că nu exista pe lume soţ mai puţin despotic ca el. Dar la masă nu putea fi chiar orice, ci exact ceea ce voia el, nici o greşeală, nici o abatere nefiind trecute cu vederea: carnea nu trebuia să aibă gust de carne, peştele să nu miroasă a peşte, carnea de porc să nu aibă gust de rapăn, iar puiul, de pene. Chiar şi când nu era vremea sparanghelului, trebuia să facă pe dracu-n patru şi să-l găsească, pentru ca el să se poată desfăta cu mireasma propriei urine. Nu-l învinovăţea pe el: vinovată era viaţa. Numai că el era un protagonist implacabil al vieţii. Era de ajuns umbra unei îndoieli, ca să dea la o parte farfuria şi să spună: „Mâncarea asta a fost gătită fără dragoste”. Uneori, dovedea o fantezie greu de imaginat. Odată, abia şi-a înmuiat buzele în ceaiul de muşeţel şi l-a refuzat imediat cu o singură frază: „Chestia asta are gust de fereastră”. Atît ea, cât şi servitoarele au rămas cu gura căscată, pentru că nici una nu auzise pînă atunci de cineva care să fi băut zeamă de fereastră fiartă, dar când au gustat ceaiul, încercând să priceapă ceva, au înţeles într-adevăr, avea gust de fereastră. >>

       Nu cred că este de condamnat. Fiecare are papilele sale gustative. Eu am mâncat o prăjitură care avea gust de cărăbuş. Mama a zis că era imposibil. O făcuse cu vişine.

        << Era un soţ perfect: niciodată nu se apleca să ridice ceva de jos, nu stingea lumina şi nu închidea uşile. Dis-de-dimineaţă, cînd se îmbrăca şi descoperea un nasture lipsă, începea să bodogănească pe întuneric: ”Un bărbat ar trebui să-şi ia două neveste, pe una s-o iubească şi alta să-i coasă nasturii”. Zilnic, la cea dintîi sorbitură de cafea sau la prima lingură de supă aburindă, scotea un urlet sfâşietor, care nu mai speria pe nimeni din casă, şi imediat îşi vărsa năduful: ”Să ştiţi că într-o bună zi o să-mi iau lumea-n cap, m-am săturat să tot umblu cu gura friptă”. Se plângea întruna că niciodată nu se găteau mîncăruri atît de gustoase şi variate ca în zilele în care el nu putea pune nimic în gură pentru că luase un purgativ şi, convins de perfidia neveste-sii, pînă la urmă, a obligat-o să ia şi ea purgative o dată cu el.>>

(Dragostea în vremea holerei – Gabriel Garcia Marquez)

Anunțuri

1 Response to “Desigur, are gust de…”


  1. 1 norisor Mai 25, 2007 la 2:11 pm

    m-ai dat gata! mi-a plăcut atât de mult “Dragostea…”!!! în schimb prăjitură cu gust de cărăbuş nu am mâncat…şi cred că tipul nu ar trebui să facă asemenea nazuri. eu aş vrea să mănânc ceva cu gust de fereastră!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: