Poem


  Al douăzeci şi şaselea poem           

 (fragmente)

Niciun izvor nu e protejat de chemările pe care

                                                 câmpia le repetă.

Trestiile pe care furtuna le îndoia simt frigul

                                                          în mlaştini.

Imperiul se divide între iarna ocultă şi imagini subţiri,

Între o boabă uscată deja şi hăul omniscent al

                                                           primăverii.

Între o buturugă dăruită veacului şi vivacitatea

                                                           unui stejar

Vizitat de efortul sevei, smuls mraniţei.

*

Patru stânci gravate vegheză secretelor care-mi

                                                                    dau dreptate.

Tălăzuirea venerabilă agravează frământările acestor

                                                                  fiinţe de piatră.

Suferă ca nişte corpuri de a nu fi amestecate cu

                                                           vastele elemente.

Ele nu sunt nimic pentru noi întrucât le preferăm o

                                                             pânză de corabie,

Întrucât ne complăcem la marginea unor coline line,

Preeria noastră să fie socotită de-acum în rândul

                                                                         corăbiilor,

Iar într-un trunchi mândru şi înverzit de muşchi să

                                                lumineze un mic felinar!

Vântul revine prea târziu. Prea târziu corbii pacifici

Străbat de la stânga la dreapta o radă sau umide

                                                                               livezi

Pline de mirosuri, de zgomote, pline de spumă şi de

                                                                 lucruri amare.

Le lansez în asaltul soarelui, le opun abisului

                                                                 de acoperişuri.

Le uit mai apoi privind biserica şi curtea şcolii

Pe când, în imensitate, o ureche inumană se

                                                                       emoţionează

Să audă pronunţate de gura profetică a valurilor

Cuvinte contemporane ale fecundităţii enigmei de la

                                                                                  amiază!

Sălciile nu au vârstă deloc… Şi eu ajung la cea mai

                                                                     mică prezenţă.

Ating chiar locul unde moartea s-a cununat cu vâlceaua,

Unde solitudinea noastră, agăţată şi legată

                                                    de magnificenţa plantelor,

Se încorda spre triumf şi forma o ordine perfectă!

Suspend deci aici, îmi continui fără să mişc călătoria.

(Pierre Oster – „Alchimia lentorii”)

Anunțuri

0 Responses to “Poem”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: