„Ultimele” lui Iorga


Am o întrebare…

        Va veni, în curînd vremea de se va şti prin ce suferinţi am trecut toţi aceia cari au fost iniţiaţi în teribilele taine de veche şi nouă duşmănie de care sîntem înconjuraţi.

        Atunci acei cari acuză fără să ştie situaţia vor avea mustrări de cuget şi, după aceia, se vor reuni cu ceilalţi ca să pregătească ceia ce se va putea numi o înviere, dar altfel decît numai ca hotare, a ceia ce numiam cu mîndrie România Mare.

        În ce priveşte felul cum a fost privit în străinătate dreptul nostru, nu e ceas de recriminări.

        Dar eu am o întrebare.

        Va să zică astăzi nu mai există vechile tratate, şi toate chestiunile se pun din nou.

        Dacă e aşa, de ce nu se pun pentru toată lumea, ci numai pentru noi?

        Şi mai am ceva de adaus:

        Pentru noi cari ne-am purtat mai bine decît toţi, cu minorităţile?

                                                                                               

                                                                                                N. IORGA

(„Neamul românesc” – 5 septembrie 1940)

Rasism…

            În vestita sa Istorie a românilor, scrisă pe vremea şi supt inspiraţia lui Napoleon al III-lea, care făcea din teoria naţionalităţilor, cuminte înţeleasă, programul său de politică externă, pe care, pe acel timp, îl împrăştia şi conducerea Prusiei, Victor Duruay, scria aceste rînduri de ciudată profeţie:

            „Chestiunea raselor a făcut în acest veac o strălucită şi periculoasă carieră prin ştiinţă, politică şi război. Supt influenţele deosebite ale geografiei şi istoriei şi prin unirea unor elemente adesea eterogene”, – lucru greu de observat -, „s-au văzut naţionalităţi formîndu-se, crescînd şi luînd un caracter determinant care a fost numit cu dreptate: spirit naţional. Dar mărturisesc că nu cunosc zîna aceia misterioasă care, plecîndu-se asupra raselor născînde, să le fi înzestrat cu însuşiri bune sau rele, pe care le vor păstra în veşnicie”.

            De atunci au trecut trei şferturi de veac.

            Naţiunile şi-au făcut state naţionale, cum se şi cădea, şi au trăit relativ bine unele cu altele. Ele nu s-au îndreptăţit prin teorii, ci prin conştinţa de sine, fenomen moral, peste deosebirea de cranii, care poate să existe. Iar, după aceşti optzeci de ani de civilizaţie, rasismul fără niciun temei vine să conteste dreptul naţiunilor de a-şi avea statele.

            Iată unde duce ignoranţa şi lipsa de judecată.

                                                                                               

                                                                                                N. IORGA

(„Neamul românesc” – 19 ianuarie 1940)

Fibra

            Pe lîngă toate celelalte mijloace de atac sai de apărare ale unui popr este acel lucru misterios, apărînd numai în cele mai grele împrejurări, care e fibra.

            Ea dă singură putinţa reacţiunilor neaşteptate şi uimitoare, care aşază un neam în fruntea tuturor celorlalte, învinse şi chiar învingătoare.

            Undeva în fundul sufletului, ca rezultat al unei fericite sinteze şi al unor evenimente istorice care nu trăiesc numai în cărţile de istorie, se produce faptul care, peste toate calculele, va fi decisiv.

            El corespunde în naţiune la ceia ce de atîtea ori s-a observat, iumind lumea, la indivizi, cari nu-şi ştiau singuri resursele, de-odată ieşite la iveală.

            Pe eşafod o Du Barry se ruga de „domnul călău” să întîrzie cu o clipă dezgărdinarea cuţitului, iar plăpînda, atît de bolnava şi chinuita fiică a Mariei-Teresei muria, nu ca o martiră, ci ca o eroină, moalele Ludovic al XVI-lea însuşi dovedindu-se, n clipa supremă, vrednic de strămoşii săi.

            Cel mai mare examen la un popor e clipa celei mai depline înfrîngeri.

            Puţine-l pot trece, dar acela merită toată admiraţia noastră.

                                                                                               

                                                                                                N. IORGA

(„Neamul românesc” – 21 iunie 1940)

Anunțuri

0 Responses to “„Ultimele” lui Iorga”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: