uitarea


„- Exterminarea popoarelor, spunea Hubl, începe cu ştergerea memoriei. Mai întâi, li se distrug cărţile, cultura, istoria. Şi vin alţii care le scriu alte cărţi, le impun altă cultură şi le inventează o altă istorie. Apoi, încet-încet, poporul începe să uite cine este şi cine a fost. Iar lumea din jurul lui uită acest lucru şi mai repede.

 – Şi limba?

 – De ce să ne-o ia? Va deveni un simplu folclor care, mai devreme sau mai târziu, va pieri de moarte naturală.

    Era o hiperbolă dictată de o tristeţe copleşitoare? Sau e adevărat că poporul nu va fi în stare să străbată viu deşertul uitării organizate? ”

#

    „Spectrele monumentelor doborâte rătăceau în preajma estradei şi Preşedintele uitării stătea în tribună cu un fular roşu în jurul gâtului. Copiii aplaudau şi-i scandau numele.

      Au trecut de atunci opt ani, dar în mintea mea mai răsună şi-acum cuvintele sale, aşa cum ajungeau la mine printre ramurile în floare ale merilor.

      Spunea: ‘Copii, voi sunteţi viitorul’, dar astăzi ştiu că aceste cuvinte aveau un alt sens ce nu se desluşea la prima vedere. Copiii nu reprezintă viitorul pentru faptul că, într-o zi, vor fi adulţi, ci pentru că umanitatea se va apropia tot mai mult de copii, iar copilăria reprezintă imaginea viitorului.

      Striga: ‘Copii, să nu priviţi niciodată înapoi’, asta însemnând că nu trebuie să îngăduim niciodată ca viitorul să se încovoaie sub povara memoriei, căci copiii nu au trecut, şi în asta constă misterul inocenţei magice a surîsului lor. ”

(Milan Kundera – Cartea râsului şi a uitării)

puppettheatre_lrg.jpg

Anunțuri

2 Responses to “uitarea”


  1. 1 Andreea August 11, 2007 la 1:20 pm

    Extraordinara fotografia; de cine e?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: