Cartea fericirii


     “Afară era luna mai, sau decembrie – însă Verei îi era drag totul, hotărâse o dată pentru totdeauna să adopte faţă de viaţă acest fel de a simţi. Ce importanţă avea timpul de afară, cine se afla lângă ea, ce o aştepta în spatele acelei file de calendar, de vreme ce nu exista nimic şi nimeni pe care să nu-l iubească?

      „Înţelegi tot.” – „Te place toată lumea.” „Eşti mulţumită de tot” – i se spunea. „Să continuăm, să continuăm (iată ce poruncă îşi dădea în nopţile când se trezea pradă spaimei), să continuăm dragostea aceasta criminală şi neînduplecată de viaţă, pentru că nu ne rămâne nimic altceva, numai ea nu ne va părăsi, nu ne va trăda şi va pleca o dată cu noi…” Iar timpul tălăzuia dincolo de ferestrele acestei case ca un violent val de adânc.”

#

      “S-a trezit în ea o nevoie atât de reflexă şi oarbă de bunătate, că toate celelalte sentimente, pe care le încerca atât de intens, abia schiţate, au dispărut de îndată. Ea a înţeles că ceea ce o stăpânise în ultimele luni, şi poate în ultimii ani, era nevoia arzătoare de a fi bună cu cineva. Îşi dădea seama că doar bunătatea putea s-o salveze de pasiuni şi de însingurarea ei de orfană, s-o facă din nou fericită ca în copilărie, bunătatea era pentru ea singura iubire. Tot restul era doar trădare şi singurătate.”

#

        “ – Înţelegi oare de ce se spune că fericirea e ca aerul, că nu o simţi? – a întrebat Karelov, luând-o de braţ.

          –  Nu, cred ca nu.

          –  Nici eu. Cred că, dacă s-ar întâmpla să fiu fericit, aş simţi asta în fiecare clipă, aş vrea să simt. N-aş accepta niciodată să mă obişnuiesc cu fericirea.

          –  Şi ţi s-a întâmplat? – a întrebat Vera, îndreptându-se spre casă.

          –  Nu, bineînţeles – a zis Karelov urmând-o, şi ultimul automobil de cursă a trecut cu un tunet sălbatic de motor.

          –  Fericirea, o simt, uneori, e ca atunci când mă înăbuş – a spus ea în faţa casei. – Însă cel mai mare secret…

Karelov s-a oprit.

          –  Cel mai mare secret este acela de a înţelege că sunt singura de pe pământ care nu poate fi înlocuită, în timp ce tot restul poate fi manipulat în voie.”

(Cartea fericirii – Nina Berberova)

Anunțuri

2 Responses to “Cartea fericirii”


  1. 1 Ambra August 3, 2007 la 12:53 am

    Iti multumesc ca mi-ai adus aminte de cartea asta. Mi-am tot propus s-o citesc si nu mai ajung.

  2. 2 trestie August 3, 2007 la 6:06 am

    N-ai pentru ce sa-mi multumesti :) Tocmai asta era si scopul – orientarea cititorilor catre citit :P


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: