Viaţa-şablon


Într-un moment de rătăcire prin meniul telefonului mobil am descoperit d-abia acum ceea ce reprezintă în concepţia unora, nişte nu-ştiu-care lucrează în domeniul telecomunicaţiilor, acel „şablon” de text scris (da. sms adică). Sprâncenele mi s-au transformat într-un caligrafic „n” când am zărit acele două cuvinte, cuvinte din pricina ori din lipsa cărora oamenii se ucid între ei, mor (singuri), tremură, se înroşesc, plâng, zâmbesc, sunt fericiţi, sunt nefericiţi… „Te iubesc.”

Un clişeu, un şablon, o riglă… un cuvânt ca o obligaţie. Nu eşti cool dacă nu le spui sau eşti fraier dacă le spui? Nu sunt la curent cu ce se mai poartă azi. Cert este că trebuie spuse; altfel nu dă bine. Ori cel mai adesea se supără domnişoara. Şi momentul cel mai potrivit este în pauza de masă de la serviciu când trimiţi sms-ul. Acum eşti împăcat, nu? Ţi-ai făcut datoria. De parcă ai mai introdus o fisă în aparatul relaţiei şi reiei jocul. Nu mi-e frică de şerpi, şopârle, pisici de mare, păianjeni, peşti piranha. Mi-e frică de aceste două cuvinte. 8 litere. Au devenit comune, maculate de prea mult rostit – cu voce tare, în grabă, fără să mai fie gândite, simţite, prea des, oricând, oricum… Mi-e frică să nu înţepe mai rău decât un Androctonus crassicauda. 

Câteodată mi-e silă de ele. Uneori mi-e drag. Ca un rău necesar. Au devenit chiar şi aceste două cuvinte un şablon după care ne orânduim viaţa? Calculăm totul, acoperim găurile, eliminăm surplusurile, şlefuim colţurile. Şi ajungem, cam repede, ce-i drept, la forma finisata, la forma finală de „te iubesc”. E normal; ca să ne încadrăm în şablon. Şi apoi mai scoatem din când în când şablonul ca să nu uităm că trebuie să ne încadrăm în…

Acest cuvânt pervertit, un trist clişeu verbal, ar mai putea el să-şi regăsească inocenţa, însemnătatea, profunzimea de altădată?

Nu. Chiar nu încerc să filozofez pe marginea acestei declaraţii pe care o învăţăm imediat după ce reuşim să bâiguim „mama” şi „tata” (dar o simţim cu mult înainte). Sunt doar revoltată că am găsit-o alături de „Sunt în întârziere”, „Unde eşti?”, „Vă rog reveniţi”, „Sunt în şedinţă”…

Anunțuri

4 Responses to “Viaţa-şablon”


  1. 1 Vadim August 4, 2007 la 11:47 am

    sper ca nu de la mine

  2. 2 trestie August 4, 2007 la 12:39 pm

    de la tine ce? nu cred ca te cunosc. sau nu cred ca te mai cunosc. mi-as fi dat seama.

  3. 3 norisor August 4, 2007 la 9:38 pm

    apropo.. acum o luna cred acelasi lucru se intreba o prietena care avea in mobil la aceleasi ingrozitoare sabloane „si eu te iubesc!”.. m-am uitat cu frica in al meu si nu. pfiu! dar ai dreptate. la un moment dat ma gandeam ce bine ca nu e asa fals ca I love you. dar.. vorba ta. prea des spus, prea rar simtit. desi…transpare din multe lucruri marunte. eu inca il vad pe acolo, ascuns.

  4. 4 trestie August 4, 2007 la 10:15 pm

    si eu il mai vad pe acolo, ascuns :)
    tocmai in acela cred. pentru ca il vad numai eu. il simt numai eu. multumesc…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: