I.nu.till. dar până când?


    Piatră ponce. Inutilă pentru gânduri tari (mai tari decât cine?!) şi cu bătături. Inutilă ca o altă piatră – o piatră de moară în deşert. Şi ca să vezi chestie! Am cumpărat-o de la un negustor cu obrazul fin şi subţire. Inutil. Şi tocmai acum când vreau să scap de o bătătură care îmi tot şopteşte că uneori ar fi bine să pierdem. Să ne pierdem. Să ne pierdem unii pe alţii. Uneori… uneori nu e niciodată şi nici mereu.

     P.S. (sau P.S.): urăsc cuvântul „uneori” şi îl folosesc des că poate aşa se toceşte şi (îi) ajunge la os. La osul ăla al cărui denumire o uităm tot timpul… da’ ne-o amintim din REM… ăăă… iadeş! aşa. uitasem iar. iadeşul ăla pe care nu l-am rupt niciodată. da. ştiu. acum spun prostii…  

Anunțuri

0 Responses to “I.nu.till. dar până când?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: