râsul e plin sau gol aşa cum o alună de pădure are sau nu are miez


        “Cu patura e prea cald, doar cu cearceaf e frig, cu fereastra inchisa se sufoca, nu are aer, cu ea deschisa nu suporta curentul si zgomotul indepartat, dar frecvent, al trenurilor, in minte i se invalmasesc prea multe lucruri, iar printre ele nici unul cuceritor. De râs, fata lui cea mica mai rade, nici mai rar, nici mai des, la fel ca intodeauna, s-a schimbat ceva insa pe scara aceea dintre zambet si hohot, nu in intensitate, nu in sonoritate, altundeva, râsul e plin sau gol asa cum o aluna de padure are sau nu are miez, la ea e râs in toata regula, fara prefacatorie, fara complezenta, dar de ani buni fructul e sec, sub coaja nu se mai afla bucuria. Vede alergand o fetita de opt sau noua ani, cu codite lungi si subtiri jucand peste umeri, are ochii neobisnuiti de mari, ard, râsul naste necontenit valuri, se unduiesc unul dupa celalalt si ajung din urma si mangaie mieii pe care ea nu reuseste sa-i prinda. Trebuie sa fi fost martie ori aprilie, dar lui Titu, la patru fara cinci dimineata, i se arata mijlocul lui iulie, fiindca silueta fetitei si cele ale mieilor se suprapun cu marea de flori de la vremea cositului. I se pare pret de o clipa ca simte mirosul fanului prospat, transpira, arunca in laturi patura, i se face imediat frig si iarasi se inveleste cand coditele copilei dispar si sunt inlocuite de o coafura voit tinereasca, dar care, in ciuda bunelor intentii ale ondulatorului si ale vopselei de par, nu reuseste sa ascunda varsta. Ochii se transforma si ei, au fost si au ramas caprui, insa nu mai ard, deseori ingheata. Fetita nu mai fugareste miei, si nu pentru ca la cincizeci si trei de ani n-ar mai avea conditie fizica, are, face gimnastica aerobica de cateva ori pe saptamana, fetita a cunoscut prea multe – dragostea, matematicile, drobul de Paste, tocurile cui si pe cele patrate, durerile facerii, soferia, divortul. Domnul Maeriu, distinge o linie palida de lumina pe culmea munticelului de peste vale, deocamdata alburie, timida, o priveste fara sentimente, de data aceasta stie, nu banuieste, ca râsul poate sa existe si acolo unde s-a cuibarit pentru totdeauna tristetea.”

(Filip Florian – Degete mici)

Anunțuri

0 Responses to “râsul e plin sau gol aşa cum o alună de pădure are sau nu are miez”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: