prima lumină în necunoscut


      Introducere(a mea): Am descoperit o uimitoare carte-om într-o zi în care oraşul prin care mă pierd adesea (şi la modul propriu!) îmi părea mai gri ca niciodată. Era singura (ultima?) pe raft. A fost o întâmplare ca o mângâiere părintească pe frunte… O să picur aici din ea de două ori pe săptămână. Miercurea şi vinerea. Aşa. Pentru că atunci sufletul unui om e mai cald şi mai deschis. Şi sper să simţiţi aceste poeme în proză aşa cum le-am simţit şi eu…

P.S. pentru început chiar mi-a fost imposibil să mă hotărăsc doar la unul.

***

   “Ceasul bate pe masă, bate clipa de acum şi pe cea de mâine, bate timpul meu şi pe al tău. pe cel grăbit şi pe cel încet, timpul îmbucurat şi trist al tuturora.

   S-aud cântecele timpului, cântecele trecerii peste lume, peste gândurile mele. Aud cum se scurg clipele şi anii, orchestraţie ascunsă a universului.

   Un ceas care bate în toamna târzie.”

(Trecere, 1.I.1966)

                                                               *

   „E seară şi nu ştiu ce caut aici unde sunt: poate că e altul în locul meu şi nu mă recunosc.

   Umblu cu cămaşa-n traistă şi nu ştiu unde să-mi aşez capul. Omul, fratele meu bun, m-a alungat mereu, m-a făcut sperietoare în piaţă şi m-a supus meşteşugit; el ştie să le aranjeze bine pe toate.

   Bate vântul în colţul străzii, veste rea peste casele oamenilor. Cineva îmi urmăreşte pasul, cineva cu aripi de înger şi cuget de umbre. A căutat ceva în legea lui, dar s-a retras.

   Poate că vântul a fost din el   şi copiii din parc l-au alungat.”

(Seară fără sens, 17.XII.1970)

*

  “Se înalţă din spre apus norii albi auriţi, insule plutitoare pe marea verde-albastră a cerului de toamnă. Se înalţă tot mai grei şi mai negri, semne ale unor jertfe de dincolo de pământ. Pe urmă s-au risipit ca la un semn.

   În viile încărcate de rod şi praf păsări cenuşii lunecă spre cuiburi. E o vreme de rod şi de tihnă. Doar nucii din când în când mai sparg liniştea serii; o adiere, un foşnet şi lutul a pocnit.

   Privirile adânci ale nopţii alungă seara peste zare. O lună mare şi portocalie se reazămă de creasta unui deal adormit.”

(Toamnă târzie, 1950)

*

   “Astă seară a apărut luna în seceră, argintie, rece şi calmă pe un cer de boare lucitoare.

   Oare cei ce au murit mai văd luna? Ei poate văd mai departe, văd dincolo de cele ce se văd. Ah, îmi dau seama că s-au dus departe şi că nici soarele, nici luna nu pot face pod pe care ei să se reîntoarcă.

   Pe cerul înstelat tăcerea curge-n râuri. Printre frunze trece o adiere, leagăn de adormit pomii şi florile.”

(Seară cu lună, 1.IX.1965)

   “Ai mână de sculptor, mână caldă, mână bună, mână fermecătoare. Ai o mână pe care o simte modelul, o simte cum urcă şi coboară, cum naşte formele, cum topeşte pasta şi-I dăruieşte gândul ieşit din nefiinţă.

   Ai mână de sculptor, mână albă, mână înfiorată, mână generoasă. Ai o mână cu mers alunecos, când apasă, flutură lumina, când se opreşte pe locul acela, creşte făptura şi pârguie rodul.

   Ai o mână de sculptor, mână care vorbeşte, care cântă, care supune. Ai o mână cu soare în degete, în palme stihii de forme şi daruri ce poartă arome de vis şi tării.”

(O femee cântă, 10.VI.1970)

de ERNEST  BERNEA

Anunțuri

2 Responses to “prima lumină în necunoscut”


  1. 1 norisor Octombrie 12, 2007 la 4:25 pm

    fragmentele sunt din cartea despre moarte in Gorj? nu ii mai retin titlul…

  2. 2 trestie Octombrie 12, 2007 la 6:41 pm

    nu. fragmentele sunt din cartea „Lumini in necunoscut” aparuta in 2000 la editura Timpul.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: