les feuilles mortes


  Port urme sub piele, urme fosforescente lăsate de vârful arătătorului tău de fiecare zi. Nici o parte din mine nu-mi aparţine şi oricâte straturi de celule moarte am lăsat pe drum, noaptea strălucesc ca un felinar ruginit.

  Numai părul şi unghiile îmi vor creşte la nesfârşit ca o nevoie acută de reînnoire. Sau poate o dorinţă urâtă de a fi prinsă şi de a mă prinde de ceva. Părul se va hrăni din trecut, devorându-l încet, cam 1 cm pe lună. Unghiile îmi vor zgâria viitorul cu încă 4 mm în fiecare lună.

  Noaptea e greu să ne ignorăm propriile urme dacă ne vine cheful să ne privim vreun ochi sau vreo încheietură. Însă, de cum se lasă întunericul eu ştiu ce să fac şi acopăr toate oglinzile din casă (ce obicei funebru! mi-o fi murit trecutul?!), apoi privesc prin fereastra neagră a viitorului ca să mă liniştesc. Pentru că nu vom putea niciodată cunoaşte negrul…

Anunțuri

Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed

%d blogeri au apreciat asta: