Archive for the 'ce mai fac' Category

les feuilles mortes


  Port urme sub piele, urme fosforescente lăsate de vârful arătătorului tău de fiecare zi. Nici o parte din mine nu-mi aparţine şi oricâte straturi de celule moarte am lăsat pe drum, noaptea strălucesc ca un felinar ruginit.

  Numai părul şi unghiile îmi vor creşte la nesfârşit ca o nevoie acută de reînnoire. Sau poate o dorinţă urâtă de a fi prinsă şi de a mă prinde de ceva. Părul se va hrăni din trecut, devorându-l încet, cam 1 cm pe lună. Unghiile îmi vor zgâria viitorul cu încă 4 mm în fiecare lună.

  Noaptea e greu să ne ignorăm propriile urme dacă ne vine cheful să ne privim vreun ochi sau vreo încheietură. Însă, de cum se lasă întunericul eu ştiu ce să fac şi acopăr toate oglinzile din casă (ce obicei funebru! mi-o fi murit trecutul?!), apoi privesc prin fereastra neagră a viitorului ca să mă liniştesc. Pentru că nu vom putea niciodată cunoaşte negrul…

din categoria faptelor scurte


Am un maestru. Şi maestrul are o margaretă. Aşa că eu îi am pe amândoi.

vis


   Tocmai am visat că Dumnezeu certa toţi scriitorii şi poeţii spunând: “Vouă vă mai arde de scris acum când Mozart scrie note?! Nu vă e destul?”. Şi parcă totul era de fapt o poezie a lui Sorescu pe care acesta mi-o recita numai mie. Şi mai erau nişte versuri frumoase pe care nu mi le mai amintesc… Ce-o fi însemnând?

Update:

încă nu am reuşit să găsesc o legătură între Mozart şi Marin Sorescu în afară de cele două M-uri.

Omara Portundo


pentru tine. pentru plecari si atat.

ceas de buzunar


   “Nu era foarte batran, dar a spus pufaind si icnind din greu,”ei lasati”, apoi si-a scos din buzunar inventia numita “cu smerenie”: nu era decat un ceas de buzunar, dar acesta isi dadea seama cand erai fericit si se oprea de la sine, iar atunci fericirea insasi dura vesnic. Cand nu erai fericit, acul orar si minutarul goneau nelinistite, drept care tu insuti iti spuneai “doamne, ce repede a mai trecut timpul!”, iar suferintele tale dispareau cat ai clipi din ochi. Mai apoi, noaptea, obiectul acela marunt care ticaia rabdator in palma deschisa a batranului potrivea de la sine plusurile si minusurile timpului, in vreme ce tu dormeai tihnit alaturi de el, iar dimineata te sculai odata cu ceilalti, de parca nu s-ar fi intamplat nimic.” (Viata cea noua)

strigătul


  Mă strig şi nu mă aud. Îmi şoptesc şi mă dor urechile de zgomot… Aşa am renunţat la cuvinte şi tăceri. Mă reîntorc la imagini. Am spart toate oglinzile din casă ca să mă văd pe bucăţi şi să mă recompun, dar nu din îngeri, ci din cioburi…

  Zgomot. În mine se contruiesc poduri. Şi toate-s provizorii, simple poduri din funii, din buşteni căzuţi în furtuni, paie uscate aruncate peste apă şi foc, milioane de trestii vechi…

  Am un gust ciudat care mă urmăreşte. Fug de el ca un fluture pe timp de ploaie. Un gust de vânt cald de vară. Pot să număr pe un deget verile în care l-am simţit. Pot să număr pe unghia de la un deget verile în care am zâmbit cu ochii. D-abia aşteptam toamna asta ca să înţep lumea din jur cu ale mele colţuri de buze, să privesc oamenii cum cad aiurea în gropiţele din obraji. Acum trebuie să mai aştept. Să aştept iarna. Primăvara… Vara nu o mai aştept de mult.

  Meteorologie. „Diferenţa de sunet dintre exterior şi interior determină producerea de furtuni violente ca atunci când se întâlnesc două mase de aer – una rece‚ alta caldă.”. Un interior zgomotos, un exterior liniştit. Un interior liniştit, un exterior îmbibat cu zgomot… Încerc să aleg, dar nu am poftă de nimic. Dau cu sufletul să văd pe ce parte cade…

sa404135.jpg

P.S.: eu sunt bine. tu?

mă scuzaţi, azi aşa mă simt



Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed