Archive for the 'de prin gurile lumii' Category

deruta lui Brumaru


        Îmi permit (sau nu, dar asta nu mai contează) să vă împărtăşesc o însemnare de-a lui Emil Brumaru pe care o puteţi găsi şi singuri aici:

       “Port de foarte mulţi ani, la gît, o cruciuliţă de lemn, cu un Crist din material ieftin, ceva galben, răstignit pe ea. Mi-a fost dăruită de o femeie plecată în Israel. E din Ierusalim. Am pierdut-o de multe ori, am regăsit-o ca prin minune, prin baie, prin pat, printre ziarele de pe podea. Dar la un moment dat Cristul s-a deslipit! Nu l-am mai găsit! Acum, cam de alaltăieri, mi-a dispărut iar cruciuliţa de lemn. De data asta am fost derutat. Aseară, nervos (netul a căzut de ieri după masă şi a fost remediat de abia acum vreo oră), mi-am smuls şi sfoara de piele… Şi iată că mi-am regăsit, pentru a nu ştiu cîta oară, făcînd ordine prin ziare, cruciuliţa cu Cristul dezertat! Imediat mi-am pus-o, pe aceeaşi sforicică, la gît… Lucrurile par să reintre în normal…”.

         Încheierea mi se pare atât de liniştitoare…

comentarii şi căutări


      Ideea mi-a venit încă de când am descoperit „minunata invenţie” a blogului pe wordpress, care, sinceră să fiu, m-a cam scos din toţi săriţii şi nesăriţii din pricina ciudăţeniilor ‘administrative’ de care mă tot loveam pe aici (eu care sunt normală meritam şi aveam nevoie de loc! deci, vă rog, un pic de respect…). Acum nu ştiu dacă şi prin alte părţi (de bloguri) e la fel, dar ăsta pe care scriu eu este tare încăpăţânat. Ori nu suntem noi ‘făcuţi’ unul pentru celălalt!

      Şi totuşi l-am iertat pentru că e darnic. E bun, ca un moş crăciun modern care scoate din sac tot felul de informaţii despre toţi cei care vin şi pleacă de pe locşorul meu, care caută… care caută. Aici e bucuria mea. Există o „mică avere” la care ţin mult, mi-e dragă, simpatică, am strâns-o cu sârg. Este un mic ghem cu tot felul de cuvinte pe care voi le căutaţi, ajungeţi aici (din întâmplare – uneori fericită, alteori probabil nefericită şi vă enervaţi – nu era ceea ce vroiaţi să citiţi) şi treceţi mai departe, dar mi le lăsaţi mie totuşi, ca un fel de souvenir… pe ele, cuvintele.

      Şi vă mulţumesc. Să nu vă opriţi din căutări niciodată.

      Nu o să le comentez pe toate (cel puţin nu acum). Ar fi poate prea plictisitor. Cuvintele/ expresiile sunt exact cum mi le-a dat şi mie moşu’ virtual.

*

      vis nori cer ochi poze – îmi dau seama că aş putea să fac o propoziţie filosofică legând cumva aceste cuvinte. Ca de exemplu:    Cerul ne face poze cu norii săi, iar dacă vrem să-i prindem blitzul trebuie doar să visăm cu ochii deschişi.

      istoria prajiturilor de casa – prăjiturile de casă au o istorie a lor? Descopăr şi nu-mi vine să cred. Dar trebuie. Să cred.

      eu te iubesc iar tu ma minti mp3 – se întâmplă şi la case mai mari şi la case mai mici. Se întâmplă peste tot. Mai ales în melodii mp3.

      intamplari ale rockerilor  – Hey, dar ştiam şi eu asta! Rockerii au întâmplarile lor (multeeee!), dar nu ştiu ce să caute p-aici…

      fata fara riduri – de ce? Faţă fără riduri, fără urme de viaţă…

      ganduri de suflet ganduri de copil – E ciudat dacă am fost atât de impresionată încât toată faţa mi se înroşise? Nu ştiu… e bine oricum.

      norocei din 2007 – fiecare an are noroceii lui? Eu îi vreau pe ăia din 2006. Îi are careva? Fac schimb cu unii mai vechi, de prin ’93.

      mincaruri de vara – maman m-a tot pus să-i caut reţete culinare. Mă întreb ce-a făcut respectiva gospodină când a realizat că eu nu am nicio reţetă :(

      ganduri despre viata de elev – concluzie: „gânduri” este utilizat prea des. Gânduri de bine, gânduri de sărbători, gânduri de plecare, gânduri de mine, gânduri de tine. Clar. Am plagiat teribil. Câtă lipsă de originalitate! Până şi titlul blogului… Şi totuşi, cine poate să ne spună câteva gânduri despre viaţa de elev?

      mama pamantul – neah! Sună mai bine în engleză – Mother Earth. mda… am scris şi despre mama şi despre pământ, dar despre mama pământ nimic. uf! altă persoană dezamăgită.

      duminica dimineata – este şi preferata mea. Ador dimineţile, duminicile şi dimineţile de duminică. D, d, d, d…

      teama de ganduri – şi eu o simt uneori.

      ganduri ale teatrului – şi cum ziceam… prea des. Interesanta personificare. Din păcate, TNB-ul nostru nu cred că mai gândeşte.

      despre lene –   ~ se pot spune multe. În principiu e o boală, devine contagioasă numai din vina ta şi se combate cu voinţă. Şi cu grijă.

      semnul creionului – altă dată să nu-mi mai faci semn cu mâna dacă mă vezi. Fă-mi semn cu creionul şi o să înţeleg. Aici nu prea am înţeles ce se vroia. Dacă şi creionul are semnul lui, atunci cine e neînsemnat?

      cum să nu ne pierdem pe cărare – niciodată nu te pierzi. Teama care te cuprinde uneori te face să te simţi pierdut, pentru că atunci când te-ai rătăcit ţi-e frică. Drumul nu duce spre casă? Nu-i nimic, uneori ne descoperim adevărata casă în altă parte…

      daca nu cer prea mult – cum de ţi-a trecut prin minte aşa ceva? Nu ceri deloc prea mult. De fapt, prea mult în comparaţie cu… ce?

      ganduri soapte de iubire – atât.

      doar luna si stelele mi-au ramas sa-mi – continuarea nu o am nici eu. Şi nici nu o vreau. Mie mi-au rămas mai multe.

      ganduri si ploaie – şi acum când scriu plouă. E furtună iar. Just. Gânduri şi ploaie…

      suflet de copil – trebuie redescoperit în fiecare din noi. El există acolo şi câteodată plânge fiindcă uităm să ne jucăm cu el.

      inima rupta(poze) – cine are timp să facă poze când îşi rupe inima? Sau îi este ruptă. Fuga la doctor să ne-o pună în ghips. Sau repede o lipitură cu Picătura. În fine…

      o dorinta neobisnuita de somn – depinde cum ţi-o potoleşti. Sau cum ştii să profiţi de ea. Încercaţi fără teamă o astfel de dorinţă în doi, preferabil într-o după-amiază ploioasă. Somn uşor (în doi)!

      stelute de pus pe tavan – zâmbesc complice. Deţin şi eu o colecţie impresionantă din acest gen de steluţe. Le recomand cu lumină în noapte.

      adrian – imi pare rau ca am imbatranit – Adrian?? Tu eşti? Care Adrian? Mie chiar nu-mi pare rău, dar dacă tu zici…

      o sticla de vin si o femeie – ştia sorescu ce ştia! Lucrurile astea două sunt la mare căutare.

      cum scap de melci? – cum adică cum? Centru de plasament pentru melci „Cochilia care lasă urme”, adresa – str. „Tufişurilor mereu udate de ploaie”, sectorul „frunzelor dulci”.

de prin gurile lumii


 *

un parc celebru din Capitală. miros de seară primavăratecă, mierle rătăcite, alintându-se dulce în cântecul lor. o lună muşcată timid. şoapte dragi şi o discuţie despre Marin Sorescu şi Tudor Gheorghe… toate întrerupte de un glas de adolescent în forma(re) de manele care spune cu mândrie unui cuplu alături de care se plimba: „frate, parcu’ asta-i viaţa mea, să moar’ mama!”

*

călătorie cu zilnicul meu troleu… (sau cum să te simţi străin în troleul tău de zi cu zi)

aglomeraţie. senzaţie că nu ştiu limba care se vorbeşte şi că dacă m-aş pierde în oraşul ăsta mare (cât o noapte de post!) nu aş putea să ma regăsesc pentru că nimeni nu m-ar înţelege.

nu-i nimic. rezist. da. a revenit totul la normal (!?) când 3/4 din călători au coborât. era o ţigănească care a provocat oareşce leziuni timpanului meu.

ideea e că nu a fost un vis…

*

aceeaşi zi, acelaşi troleu, schimbăm doar direcţia, ora şi destinaţia.

ora 20. destul de liber. mă aşez liniştită cu o carte în mână. locurile din spate. da. alea cocoţate. nu e confortabil, e şi mai la altitudine, dar ce nu face omu’ ca să stea jos (de obicei nu mă sacrific, dar de când am citit de-a-npicioarelea şi au râs nişte domnişori respectabili mi-am promis că nu voi mai practica acest sport decât în condiţii de siguranţă şi normalitate – adicătela pe scaun).

mirosuri pestilenţiale de parcă aş fi intrat într-o distilerie. la următoarea staţie mă aleg cu nişte vecini de scaune foarte paşnici, de altfel. fiecare cu sacoşe care mai de care mai interesante. un fel de sacoşe surpriză din care mai scoteau din când în când (parcă era un fel de concurenţă) o sticlă de bere, respectiv de vin (d-ăla, cum se zice, vărsat. pus într-o sticlă de cola).

căldură mare, monşer!, îmi zic. lumea e deshidratată după aşa o iarnă secetoasă. Şi îmi continui lectura, puţin deranjată de privirile berosului, curios să vadă ce scrie în cărţulia mea. ce-i aşa interesant? sincer, nu deranjată de priviri, cât de mirosul de berică proaspăt îngurgitată ce-l răspândea în aer respiraţia lui… măcar fanul vinului îşi vede de vinul lui.

mda, lucru cert. aştia de le au cu berea şi micii sunt oameni mai de acţiune, nu au stare. oameni mai nelalocul lor… pe scaun.


Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed