Archive for the 'impresii/fragmente literare' Category

oaia fantastică e chiar fantastică


În locul mării vedeam acum doar pământ de umplutură şi blocuri înalte. Erau ca nişte vestigii jalnice ale unei încercări abandonate de a construi un oraş aerian. Mi se părea că seamănă cu nişte copii care îşi aşteaptă tatăl să se întoarcă acasă.

.

Primăvara aceea nu-mi lăsase nici o amintire plăcută, poate şi pentru faptul că începuse să mi se destrame căsnicia. Ea nu se mai întorsese acasă de patru zile, laptele se stricase în frigider şi mirosea, motanul era în permanenţă lihnit. Periuţa ei de dinţi se uscase ca o fosilă, lângă chiuvetă. Soarele de primăvară reuşea totuşi să-şi strecoare razele în atmosfera asta. Măcar el străluceşte pentru toată lumea.

Era exact cum spunea ea: un sfârşit de drum amânat la nesfârşit.

.

Noi oamenii putem să rătăcim după bunul plac pe tărâmurile întâmplării, ca nişte seminţe purtate pe aripile vântului de primăvară.

În acelaşi timp însă, putem susţine că nimic nu este întâmplător. Ce s-a întâmplat deja e cert că s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat încă e cert că nu s-a întâmplat. Altfel spus, noi avem o existenţă efemeră prinsă între „totul” din urma noastră şi „nimicul” dinaintea ochilor. Nu e loc nici de întâmplare, nici de posibilitate.

În realitate, cele două puncte de vedere nu sunt diametral opuse, ci mai degrabă (ca în aproape toate opoziţiile) seamănă cu două nume diferite ale aceluiaşi fel de mâncare.

.

Oamenii încep să îmbătrânească e foarte, foarte timpuriu. Bătrâneţea li se răspândeşte încet-încet în trup ca o pată care nu mai iese.

.

S-a lăsat tăcerea pentru un timp, atâta timp cât i-ar fi trebuit unei pietricele aruncate într-o fântână să ajungă la fund.

Mă gândesc că în viaţă suntem mereu puşi la încercare. A te enerva înseamnă a pierde.

Afară se lăsa întunericul începutului de toamnă. Jos de tot se vedeau luminiţele galbene ale oraşului, scânteind până departe. Aşa, de la înălţime, păreau că aşteaptă să fie strivite sub tălpile cuiva.

.

Lumina palidă a becului semăna cu polenul purtat de vânt.

.

Era o canapea veche, dinainte de război, dar foarte confortabilă. Nici prea moale, nici prea tare şi mirosind ca palma unei mâini.

.

În cameră mirosea a timp care trage să moară.

.

Razele soarelui de dimineaţă pătrundeau prin fereastra trenului şi-i învăluiau obrajii în lumină. O molie venită de cine ştie de unde plutea prin aer ca o bucăţică de hîrtie. S-a aşezat o clipă pe pieptul ei apoi şi-a luat din nou zborul. Ea a părut dintr-o dată uşor mai îmbătrânită.

.

Întunericul mi se furişa în urechi ca un ulei.

.

Timpul murise şi peste el se aşternuseră troiene de zăpadă.

.

În cameră s-a simţit intrînd aerul rece, nu ca un vânt, ci ca o pânză îngheţată.

(În căutarea oii fantastice – Haruki Murakami)

Anunțuri

ceas de buzunar


   “Nu era foarte batran, dar a spus pufaind si icnind din greu,”ei lasati”, apoi si-a scos din buzunar inventia numita “cu smerenie”: nu era decat un ceas de buzunar, dar acesta isi dadea seama cand erai fericit si se oprea de la sine, iar atunci fericirea insasi dura vesnic. Cand nu erai fericit, acul orar si minutarul goneau nelinistite, drept care tu insuti iti spuneai “doamne, ce repede a mai trecut timpul!”, iar suferintele tale dispareau cat ai clipi din ochi. Mai apoi, noaptea, obiectul acela marunt care ticaia rabdator in palma deschisa a batranului potrivea de la sine plusurile si minusurile timpului, in vreme ce tu dormeai tihnit alaturi de el, iar dimineata te sculai odata cu ceilalti, de parca nu s-ar fi intamplat nimic.” (Viata cea noua)

Ştiţi cum este…


   „Ştiţi cum este: ni se întâmplă, ni s-a întâmplat tuturor ca, într-o bună zi, într-o zi ca oricare alta, într-o clipă în care socotim că păşim în această lume în modul cel mai banal cu putinţă, având în cap ştiri de prin ziare, zgomote de maşini, cuvinte pline de întristare, iar în buzunare bilete de cinematograf folosite şi fire de tutun – ni s-a întâmplat, aşadar, să ne dăm seama că, de fapt, suntem demult în altă parte, că, de fapt, nu ne aflăm aici, în locul în care ne-au purtat propriii paşi.”

(Orhan Pamuk – Viaţa cea nouă)

vă ofer un dar: un cer ca o pisică ce se întinde molatec la soare. simţiţi căldura şi moliciunea zilei?

dsc00037.jpg

în umbră


   Cu luminile astea difuze care acum sunt peste tot, nu-i de mirare: mereu rămâne cineva în umbră.

(Cuvântul din cuvinte)

de ultimă oră


Război

Mişcarea popoarelor.

Comerţul a-ncetat.

Mălai,

Pâine,

După alfabet.

Progrese în ştiinţă,

Semnale,

Descoperiri,

Cămin,

Colibă,

Adăpost…

Nopţi roşii,

Cutremur…

Renaşterea lumii.

                                        (G. Bacovia)

cunoaştere


“- Atunci de ce vreţi să ştiţi?

– Pentru că ştiinţa nu constă numai în a afla ceea ce trebuie sau se poate face, ci şi în a afla ce s-ar putea face şi care poate că nu trebuie făcut.”

„Aşa cunoaşte Dumnezeu lumea, pentru că a conceput-o în capul Lui, ca din afară, înainte de a crea-o, în timp ce noi nu-i cunoaştem regula pentru că trăim în ea şi o găsim gata făcută.”

(Numele trandafirului – Umberto Eco)

mi-era dor de ceva


Azi nu mai scriu,

Aş vrea să fac ceva

Util societăţii.

.

Ceva foarte important

Să mă urc pe un munte

Şi să fumez norii

Şi lumea să se vadă mai frumos

Prin rotocoale.

(„Ceva” – Marin Sorescu)


Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed