Archive for the 'lupa mea zilnică' Category

pentru cineva


  Sărind ca un pui de cangur ţop-ţop am descoperit un blog mai puţin cunoscut (sau nu), dar care e fain tare. Vă recomand din suflet ultimul post.

  Şi ca să vă stârnesc curiozitatea, aici e o mostră. Mie-mi pare că dacă un Moromete ar fi scris, el ar fi scris aşa:

Neamurile venite din Italia se strang in jurul mamei si o compatimesc. Mama e o femeie indreptatita sa spuna ca viata e o mare mizerie, dar nu a spus-o niciodata. Eu sunt in balcon, stau si privesc mestecenii din fata scolii, insa discutia ajunge pana la mine: “Ai slabit, te consumi aicea singura. De ce nu vii in Italia, la noi sau la Catalin?”. Urmeaza o clipa de tacere, dupa care raspunsul hotarat. “Nu vin. As fi venit, da’ nu pot. Mihai ce face daca plec? El n-are pe nimeni aici. Unde mai trage cand vine acasa?”.

Mamaie a facut pomana de noua ani si a trebuit sa merg si eu. A chemat aproape toti vecinii. Ca intotdeauna s-au lasat asteptati, de teama sa nu ajunga primii. Cate o femeie mai descurcareata isi trimitea copilul sa se uite din poarta daca a mai venit careva. Pana la urma, tanti Geta a spart gheata, cautand s-o dreaga intr-un fel: “Na, ca am venit prima. Parca n-as mai avea ce manca acasa”. Dupa ce s-a adunat toata lumea, nea Octav a zis rugaciunea “Tatal nostru”, asa cum e obiceiul. De fapt, cel solicitat fusese nea Neculai, dar s-a facut de ras, recunoscand cu sinceritate: “Nu-l stiu, dom’le” si declansand chicotelile babelor din capatul celalalt al mesei: “Mai mare rasu, om batran sa nu stii Tatal nostru”. La urma au mai ramas tanti Ioana si cu fiu-su, Gheorghita, un flacau de vreo treizeci si ceva de ani pripasit pe langa casa parinteasca dupa o casnicie esuata. “Mananca Gheorghita, mananca si bea linistit, ca nu te grabeste nimeni. Si-asa am avut mai multe femei si nu prea e bine, ca mortu a fost om, nu femeie”. Gheorghita mai ridica un pahar si rosteste cu glas tare: “Dumnezeu sa-l ierte. Ce om a fost, si cate n-am facut amandoi!”. Mamaie incepe sa planga, iar Gheorghita se uita la mine cu ochii lui bulbucati si inconjurati de riduri. “La botez la tine am umblat cu sticla de gat. I-am zis lu tactu: Florine, mie nu-mi ajunge bautura. Si el a luat o funie si mi-a legat o sticla de gat, ca sa-mi ajunga. Ce om era!”. Mamaie si tanti Ioana discuta despre vrute si nevrute si ajung la chinurile pe care le trag pe urma “parlitului de reumatism”. Gheorghita se baga in discutie, simtind nevoia sa revina in centrul atentiei: “Cica o baba ar fi facut bataturi de coaie la cur. Si alea e mai ale dracu ca reomatismu”. Cele doua femei rad pana le dau lacrimile. Dupa ce se mai potolesc, tanti Ioana il dojeneste pe fiu-su, care ranjeste cu dintii lui urati si galbeni: “Fugi boalii, Gheorghita!”.

continuarea

  Şi să nu uit. La Mulţi Ani, Mihai! Pentru tine, ceva sorescian:

~

Cand stai in tren si pleaca trenul vecin,

De ce ai impresia ca ai plecat

Tu?

.

Primavara si toamna

Te tot uiti pe cer, pierdut in ganduri,

Stoluri de pasari vin,

Stoluri de pasari pleaca,

De ce ai impresia ca mergi tu?

.

Toata viata m-am uitat pe fereastra,

Pironit intr-un colt

De autobuz, de tren, de vapor

Hurducat de caruta

M-am uitat cum fug de mine copacii,

Oameni, orase, continente

De ce sunt coplesit de atatea emotii,

De ce am impresia

Ca am cunoscut lumea?

(Pleacă trenul)

numărători de toamnă


   Plictisit de prea multă lume, azi pământul s-a mutat în cer. Copacii îşi înfig acum mai adânc rădăcinile de frică să nu le ia vântul ori vreun nor. Îşi trag seva din albastru şi din abur proaspăt cu aromă de vânt. Pâmântul plânge şi dă cerului înapoi toate lacrimile plânse în milionele de ani de când a fost creată lumea. Azi şi frunzele cădeau cu susu-n jos şi parcă toamna s-a întors de tot cu spatele la an.

   Zilele astea trebuie să fim atenţi cum călcăm cerul. Să nu strivim vreun nor, să nu rănim vreo pasăre…

   pic, tic, pic, pic, încă-un pic, încă-un tic… Numărători din ploi în ploi, numărători din ploi în doi, numărători din doi în… ploi…

img_1821.jpg

fericirea


vrei să fii fericit? trebuie să înveţi să fii fericit.

fericirea nu se caută şi nici nu se aşteaptă.

se construieşte. ţi-o construieşti singur.

.

anunţ


    Trestie revoltată şi înţepată cu-ntrebări caută desluşitor de imagini confuze. Trestia nu înţelege de ce o anumită specie de fiinţe (umane, de regulă) de sex masculin, poartă pantalonii (de trening, şi iar de regulă) cu un crac ridicat/ suflecat/ rulat până la genunchi. Este acesta un mod de reglare a temperaturii corpului în zilele cu temperaturi… cu temperaturi?

lucruri mici. lucruri simple. cuvinte scurte.


o geană neagră şi gâdilătoare pe un obraz alb şi rece. şi jocul de-a geana-dorinţă.

pata roşie de deasupra genunchiului – urma îmbrăţişării picioarelor goale

o albină însetată salvată din paharul dulce al verii

buze întredeschise a mirare şi albul dintre ele

un nas îngheţat şi o palmă caldă drept culcuş

un deget.cel mic (şi caraghios)

fulgul încăpăţânat care nu vrea să devină lacrimă

o încheietură de mână prinsă de altă încheietură

cearcăne de fericire

un nasture. nasture alb.

dintele de lapte păstrat într-un plic şifonat şi îngălbenit

o aşchie ce apropie şi atinge

cafeaua cu o felie de chec

un drum scurt. până la buzele celuilalt.

o frunză ca semn de carte. sau o şuviţă de păr (pierdută)

lumânarea topită

un creion prea mic, dar de nearuncat

biletul de autobuz spălat o dată cu blugii

o casetă veche de 25 de ani cu vocea bunicii pe ea

mâini cu degete-aripi. mâini ce-şi iau zborul

o ureche mică, dezbrăcată de cercel

pietrele… şi

          Începuturile. sunt cele mai simple. şi frumoase.

roşu şi negru în 32


      În tramvaiul cu care merg (uneori) spre colţişorul meu cald (sau rece, dar al meu) se citeşte. Printre manele date la maxim pe telefoane mobile şi râsete de hienă emancipată, printre mirosuri pestilenţiale, care, dacă se întâmplă să lipsească, îţi întrebi instantaneu vecinul de bară ce număr poartă tramvaiul în fruntea-i metalică, printre înjurături prieteneşti spuse de alte hiene (şi mai emancipate), printre discuţii despre murături, despre „tăticule” şi „frate”, despre cum să-ţi pui soţul la colţ şi să-l faci să te asculte, despre medicamente şi nunţi… Se citeşte. roşu. şi negru. de Stendhal.

săru’mâna


     Aşteptând la un semafor din ferentari o culoare pe care mi-aş dori să o văd mai des în Bucureşti, am privit puţin în dreapta. Pe trotuar, o bătrânică aşezată pe o plasă mare de rafie îşi privea marfa aranjată frumos pe asfalt: bureţi galbeni de 5o de bani, periuţe de dinţi 1 leu bucata, agrafe de păr în culori stridente… O bătrână cam de aceeaşi vârstă se apropie şi încep să vorbească. Îmi dau seama că se cunosc. Începe să plouă uşor şi bătrânica-trecătoare se grăbeşte să plece. Îşi ia rămas-bun, se apleacă şi-i sărută mâna celeilalte care rămâne se învingă ploaia şi lacrimile din ochi…

     Mă întreb: e atât de greu să ne mai aplecăm din când în când? Măcar privirea…    


Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed