Archive for the 'norişori' Category

cam atât


îmbătrânim.

cuvinte brumate


     Lacrimile sunt întotdeauna fierbinţi. Lacrimi de fericire, lacrimi de tristeţe, nu contează. Toate sunt la fel. Fierbinţi. Asta înseamnă că suntem calzi înăuntru. Pentru că orice suflet e cald… Şi cuvintele vin din suflet. Dar uite, unele cuvinte se întâmplă să ajungă la celălalt încărcate cu brumă… de toamnă.

sa404094.jpg

zile


unele zile trec ca şi cum nici n-ar fi fost. sunt acele zile care n-au miros, nu ne vorbesc şi pe care nu le putem vedea din cauza ceţii din noi ori din ochi. dar trebuie să existe şi ele.

ca atâtea alte lucruri fără chip şi glas…

sa404192.jpg

vreme rea


    Uneori nu ştiu sigur dacă oamenii din jurul meu se schimbă sau eu sunt cea care mă schimb şi văd totul altfel. Simt pielea ridată a pozei şi asta îmi spune că toţi ne schimbăm. De cele mai multe ori ne dispare lumina din priviri şi zâmbetul sincer. Un copil ştie ce înseamnă fericire. Un copil ştie să iubească. Fără să ştie că asta face. Doar simte. Trăieşte. Creştem. Şi căutăm definiţii. Ce prostie!

    Vremea rea îmi pictează obrajii cu pistrui de melancolie, îmi înţeapă nările cu miros de nucă verde (d-abia aştept să-mi înnegresc deştele şi să-mi încerc răbdarea cu „mieji” galbeni!). Mă şifonează ca pe o fustă de mătase, sprâncenele devin norişori care aduc umbre sorilor mei albaştri. Vreme rea. Mă trezeşte. Vreau să dorm şi să visez. Pe mine mă scuzaţi. Mă duc să-mi fac o cafea şi să strâng doruri. Nu ai ce să faci altceva pe vremea asta.

[rockyou id=82811496]

ora 3. de 3 ori.


mă uit la ceas. ora 3:14 a.m.  ascult cum cântă cocoşii. număr. 1…2…3… după al treilea cântat aştept să se oprească. oare de ce aştept asta? nu. nu se opresc. cântă în continuare. nu e prima oară când îi aud. dar uneori uită să mai cânte şi dorm şi ei până târziu. sigur şi-au pierdut instinctul unei păsări de ogradă. sunt cocoşi de oraş şi numai ei ştiu însemnătatea sunetului ce vine dinspre şosea.

azi am observat norişori pe unghii. or fi poate valuri? dacă mişc unghia printre zilele lui, pot oare eu să stârnesc Niagare?

privesc în jur. plicuri desfăcute în grabă, scrisori îndoite şi vechi, scrise de mână pe foi rupte de la mijloc din caiete dictando, multe vederi, bucăţele mici de hârtie cu însemnări nebune (zâmbesc regăsind cuvântul „botoş” scris în diverse feluri de două mâini, cu mulţi ani în urmă), bancnote vechi, un calendar mic din ’77, un abonament de ratb din ’82 ce costa 176 lei, bilete de tren, bilete la cinematograf, bilete la teatru (chiar şi primul bilet la o piesă de teatru jucată pe scena TNB, eram la vârsta de 13 ani. ce emoţie!), două bilete la muzeul Antipa, tăieturi din ziare, ştiri despre animale şi Terra, câteva de ştiaţi că…?, multe lucrări de control şi teze, 3 carnete de note. Şi în afara acestui cerc privesc printr-o ceaţă două oracole rămase deschise… poate voi scrie despre asta. poate nu. acum mi se pare greu.

încă mai am lacrimi pe genunchi. stau şi privesc cum le usucă vântul dimineţii.       amintirile mele sunt ascunse în plicuri albe netrimise vreodată cuiva.   

spaţiu


    Mă întreb cum de nu-şi dau seama unii oameni care susţin şi se mîndresc cu ateismul lor, cât de mult se înşeală gândind astfel. Dacă sunt atât de siguri că nu-i aşteaptă nimic după ce vor părăsi lumea asta materială, oare de ce mai iubesc şi de ce se „ataşează” de fiinţele din jurul lor? Nu este asta semnul unui speranţe, poate chiar al unei certitudini, că nu se termină totul aici? Ce rost ar mai avea totul? Ce rost ar mai avea să iubim şi totodată să credem că aceasta iubire nu va continua şi dincolo?

img_7617.jpg

    Mă voi „odihni” un timp şi voi pleca poate în căutarea (ori regăsirea?) sensului, utilităţii cuvintelor…

Melci şi bărcuţe


Vara, furtuna are miros de melci.

De foarte mult timp nu am mai avut parte de o vară aşa furtunoasă. În privinţa asta, pot spune că natura e generoasă cu mine. Îmi place să-i privesc spectacolul (mai e şi intrare liberă!) jucat mereu pe aceeaşi scenă – Cerul. Scena asta a teatrului ceresc e podeaua pe care tot se iubesc norii, fac dragoste (cum îi ziceam şi oanei – alt suflet îndrăgostit de nori) şi iscă furtuni, se sărută cu fulgere şi îşi soptesc iubirea prin tunete. Răvăşesc cearşaful albastru al cerului şi transpiră cu stropi de ploaie, ca după o noapte plină de amor…

Vă las. Mă duc să fac bărcuţe din cerceluşi lungi şi verzi, să le privesc cum plutesc uşor în pârâiaşele de ploaie de pe stradă şi se opresc în golfuri mici de băltoacă…

Azi şi eu miros a melc. Sunt melcul care-şi aşteaptă cuminte furtuna…

      sa403569.jpg

Citește în continuare ‘Melci şi bărcuţe’


Ce bine ne-am înţelege dacă n-ar fi cuvintele. Ar trebui să vorbim de-a curmezişul.

(Eugen Ionescu)

Un gând de ieri, de azi

O carte, odata scrisa,/ Nu produce imunitate la scris./ Te vei imbolnavi de microbul/ Cartii urmatoare./ Si tot asa.../ Ca o vesnica stare de gripa,/ Cu un milion de radacini/ De microbi/ (Marin Sorescu)

Contact

trestie_trestie [at] yahoo [dot] com

Abonare RSS

Subscribe to RSS Feed