Mă strig şi nu mă aud. Îmi şoptesc şi mă dor urechile de zgomot… Aşa am renunţat la cuvinte şi tăceri. Mă reîntorc la imagini. Am spart toate oglinzile din casă ca să mă văd pe bucăţi şi să mă recompun, dar nu din îngeri, ci din cioburi…
–
Zgomot. În mine se contruiesc poduri. Şi toate-s provizorii, simple poduri din funii, din buşteni căzuţi în furtuni, paie uscate aruncate peste apă şi foc, milioane de trestii vechi…
–
Am un gust ciudat care mă urmăreşte. Fug de el ca un fluture pe timp de ploaie. Un gust de vânt cald de vară. Pot să număr pe un deget verile în care l-am simţit. Pot să număr pe unghia de la un deget verile în care am zâmbit cu ochii. D-abia aşteptam toamna asta ca să înţep lumea din jur cu ale mele colţuri de buze, să privesc oamenii cum cad aiurea în gropiţele din obraji. Acum trebuie să mai aştept. Să aştept iarna. Primăvara… Vara nu o mai aştept de mult.
–
Meteorologie. „Diferenţa de sunet dintre exterior şi interior determină producerea de furtuni violente ca atunci când se întâlnesc două mase de aer – una rece‚ alta caldă.”. Un interior zgomotos, un exterior liniştit. Un interior liniştit, un exterior îmbibat cu zgomot… Încerc să aleg, dar nu am poftă de nimic. Dau cu sufletul să văd pe ce parte cade…
P.S.: eu sunt bine. tu?
aleea cu gânduri (fostă şosea) 
sufletul cade intodeauna in dunga.Nu e bun pentru alegeri.
hmm! uite ca la posibilitatea unei dungi nu m-am gandit.
Superb. Pur si simplu. Un text aparte, care mi-a facut dimineata mai blanda.
sper ca a risipit si ceata din aceasta dimineata. sau macar a facut-o mai calda, a transformat-o in patura de aburi…
multumesc.
Ceata din seara asta a fost raspunsul indragostit, bland dezmierdator al noptii, catre ceata de dimineata. Un aer tamaios, parfumat, invaluitor, ca o mana de indragostit alunecand agale pielea preaiubitei. O ceata seducatoare, dezarmanta, impaciuitoare a surdelor si mutelor dureri, estompand taisurile si punand balsam pe corp si suflet. Asa sper ca ati resimtit ceata acestei nopti cu luna rotunda, dragilor care stiti ca-mi sunteti dragi.
donsoara Aky, va rog nu postati pe blogul altora astfel de povesti! se comenteaza nu se fac insemnari. deci, unde vi-i blogul propriu si personal???
naratoareo… ai scris tare fain. multumesc din suflet pentru ca ma simt vizata la partea cu „dragilor dragi” :D
P.S. pe mine nu prea m-a insiprat ceata din asta seara fiindca m-a cam sufocat cand i-am primit imbratisarea cu drag. greu sa respiri in apa plutitoare… :). dar luna ii frumoasa si mandra…
You talkin’ to me, pustoaico?! Pentru tine – „Sir Aky”, te rog, dupa ce-ti sufli nasul in poezia omului. Blogu propriu e in gestatie. Cred.
Apropo, io-s condeier, nu naratoare. Du-te la Cortazar, „Matusa Julia si condeierul”, ma gasesti pe-acolo. Tineretu asta, nu mai are respect pentru barbi sure, parfumate cu tiutiun de pipa. Ca tot pufai cot la cot cu Cinabru, se pare.
Aky, promit ca atunci cand te faci mare io iti iau pipa si tot ce trebuie. Da te-ai ofensat, nu gluma…
Coane Cinabru, dau cu refecul la tine acasa, nu se cade sa razboim fata de o fata asa fina.
Mereu ne reocmpunem din ingeri, Trestie. In orice ciob se ascunde un pui de inger.
A spus altcineva mult mai frumos decat mine, despre puii de inger. Arghezi, Psalmul II. Ca tot nu ti-am mai daruit de mult nika, Trestie. Ti-o recita Aky.
Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar şi cu frunziş
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.
Tânjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cânte-n mine şi să zboare
Prin umbra mea de fum.
Aştept crâmpeie mici de gingăşie,
Cântece mici de vrăbii şi lăstun
Să mi se dea şi mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.
Nu am nectare roze de dulceaţă,
Nici prin aroma primei agurizi,
Şi prins adânc între vecii şi ceaţă,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.
Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
În ramurile-ntinse pe altare
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?
De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Şi de-a rodi metale doar, pătruns
De grelele porunci şi-nvăţăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de-ajuns.
În rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Şi să muncesc din rădăcini şi sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger.
Să bată alb din aripă la lună,
Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.
multumesc frumos…
Sssssht! Ma infior la strigatul tau !
:)
:)